sâmbătă, 21 iulie 2012

Scânteie şi foc

Laviniei
Hai, iubito, hai, degrabă,
nu ai vreme de pierdut,
Mie-mi este dor de viaţă,
ţie de un început,
Hai, grăbeşte-te, şi vino,
ne aşteaptă viaţa noastră,
Se grăbeşte, vezi tu, zorii,
bat la tine în fereastră.

Încă îmi trăiesc tăcerea,
şi în lung privesc pe drum,
Te aud că-ţi vrei plecarea,
ce te-ndeamnă: Hai, acum!
Despre cele neştiute
îţi întreabă aşteptarea,
Ori întreabă-ţi visul nopţii
ce deja ştie urmarea.

Ţi-aud gândul ce se zbate
fiind şi el nerăbdător
Să privească-n faţă fapta
drumului spre viitor,
Lasă-te, copilăreşte,
de orice prejudecată,
Lasă-ţi visul să-şi vrea rodul,
lasă-te de drum purtată.

Aminteşte-ţi noaptea-n care
mă vei şti şi te voi şti
Despre rostul întâmplării
ce-ndoieli va risipi,
Nu-ţi mai încerca răbdarea,
ce deja pusă-i pe ceartă,
Eu m-am împăcat cu viaţa,
şi, mă vezi, te-aştept la poartă.

Vino, hai, degrabă vino,
s-avem timp pentru-a trăi,
Timpul lung al nemuririi
ce ni-i dată a ne fi,
Eu sunt focul ce aşteaptă
să-l aprinzi, cu o scânteie,
Hai, grăbeşte, viaţa-ţi cere
să te-arăţi lumii, femeie...