marți, 21 iulie 2015

Deja mi-e dor...

Deja mi-e dor de ce va fi o noapte
Cu luna plină şi un ger cumplit,
Când nu vom şti ce înger ne-a trezit
Şi ne-am unit trăirile prin fapte.

De-acea-ntrebare ce va fi nespusă
Decât în zorii noii dimineţi,
Când luna-ntârziată şi sedusă,
Tu ai s-o crezi însemn al altei vieţi.

Şi-ncep să îmi aduc, mereu, aminte
De sânu-ţi tare, care, fremătând,
În felul lui mă vrea să fiu cuminte
Şi-ndemn de fapte îmi tot pune-n gând.

De pântecul ce lasă să se vadă
Că n-are timp de zbatere-n zadar,
Făcându-mă să vreau să îi cad pradă,
Trecând al nemuririi, vag, hotar.

Mi-e dor de clipa mângâierii tale
Prin care guşti al poftelor îndemn,
Cel care-ţi e, în felul lui, o cale
A ceea ce e veşnic şi solemn.

Deja mi-e dor de a te şti dorinţă,
Şi a mă şti dorinţei tale leac,
De-a te simţi, voind, cu prisosinţă,
Încă o noapte, mare, cât un veac.

joi, 9 iulie 2015

Leac de sete

Sunt pribeag, mereu privind spre stele,
Privitor spre tot ce am în jur,
Rătăcit prin soarta vieţii mele,
Vinovat, în sine, de sperjur.

Drumu-mi merg şi timpul mă îngână,
Cu firescul vieţii să mă-mbete,
Ca să mă opresc la o fântână
Să sorb apa-i, doritor, cu sete.

Şi tot trec pe căi neabătute,
Învăţând tot ce mi-e dat să ştiu
Despre cele vrute ori nevrute,
Despre prea devreme şi târziu.

Merg pe drum, pe a-ntâmplării mână,
Ca să n-am motive de regrete,
Când va fi, la fel, înc-o fântână
Să se vrea a-mi potoli din sete.

Urc mereu şi mă cobor la vale,
Umbrele nu-mi sunt deloc pe plac,
Mă grăbesc mai mult când merg agale,
Multe pot, acum, să spun când tac.

Gândul nu mi-e pururi la-ndemână
Când un altul vrea să se repete,
Că, fântână stând lângă fântână,
Îmi vor da, să beau, un leac de sete...

marți, 2 iunie 2015

Tăcuţi

Suntem tăcuţi, iubito-n astă seară...
Şi ceru-i îmbrăcat în catifea...
Pe raza nopţii îngerii coboară
Când luna, stă, cu noi, la o cafea.

Noi bem, ca pe-o infuzie de vise,
Ce abia-ncape-n cupe de cleștar,
Dorinţa-mpreunărilor promise
Înspre strivirea trecerii-n zadar.

Ceru-nstelat e-aproape, mai aproape,
Când îl privesc privind în ochii tăi,
Şi-ţi văd dorinţa, aprinzând, pe pleoape
De neuitat, mereu la fel, văpăi.

Afară, nu mai mergem, e răcoare...
Căldura sobei ne e dar ceresc...
M-ademeneşti cu-n fel de întrebare
Ca să-nţeleg că totul e firesc...

Îmi las, în părul tău, ascunsă faţa
Şi prind curaj… şi mâinile-mi cobor
Pe sâni... pe pântec... să pricep că viaţa
Tu mi-o redai, să fiu nemuritor.

Lumina lunii mișcă-ncet perdeaua,
Din înălţimea ei s-a coborât...
Sub trupul tău vibrează canapeaua...
Şi-mi spui, şoptit, suav, dar hotărât:

Tu, haide, vino, cât mai vrei să stai
Fără să mergi, când ştii că ai de mers?
E timpul să mă ai, să mi te dai
Şi să clădim, în doi, un Univers.

miercuri, 18 februarie 2015

Regăsire prin tine

Mi-e sufletu-nrobit de multe ori,
Pierdut în spaţiu, îmi e dor de tine,
Şi mă agăţ de aştrii călători,
Plecând să caut vremuri mai senine.

Când valuri de furtună mişcă stânci,
Îmi pierd în ochii tăi trăirea-ntreagă
Și simt că în fiordurile-adânci
Voit m-aş rătăci o viaţă-ntreagă.

Că-n tine regăsit mă simt mereu...
E liniște, iubire și mult soare,
Şi cerul un continuu curcubeu
Ce fiecărei clipe-i dă culoare.

Întregul orizont, din vest spre est,
Seara devine pură feerie
Când stelele se prind în dans celest
Şi totul este vis şi armonie.

Din rătăciri mult mai uşor revin,
Te am reper, mereu Cale Lactee,
Văzut de toţi, ori noaptea, clandestin,
Ori fiindu-mi tu a gândului idee.

E tot mai clar c-am fost sortiţi să fim
Dorinţe-n simetria lumii noastre,
Întâmplător, sau nu, ne regăsim
Prin tot hăţişul nopţilor sihastre.

marți, 17 februarie 2015

Ziua, noaptea...

Altfel îmi este viaţa...
Iar noaptea, lângă tine
De-ar fi una polară,
tot mi-ar părea puţin,
În orice gând de faptă
eşti un îndemn divin
De-a mă lăsa dorinţei
să poţi a mi-o-ntreţine.

Mai toate-s întâmplare
şi, implicit se-ntâmplă,
Să-mi fie somn când somnul
şi ţie-ţi e dorit,
Îmi laşi căuşul palmei,
de sânu-ţi, ispitit.
Avându-ţi înţelesuri
zvâcnirilor din tâmplă.

Altfel se-arată toate,
altfel e dimineaţa,
Când îmi adun privirea
pe-al somnului hotar
Dar uit de oboseală,
când te îmbraci sumar
Trezindu-mi iar dorinţa
de-a-mi arăta ce-i viaţa.

Esenţial e-ndemnul,
spre patul cald şi moale,
Visând că-i miezul nopţii
şi timp ne tot avem
Să iei ce ai nevoie,
din mine, ca totem,
Când coapsele-n rotunduri
îndeamnă la răscoale.

Altfel e miezul zilei
când hainele te-mbracă
Cu amănunte stranii
ce vijelii stârnesc
În gânduri visătoare,
şi nu mă mai opresc
Să-ţi spun că n-avem vreme
ca s-o lăsăm să treacă.

Şi nu ai nici o vină,
nici eu nu sunt de vină
Că soarele răsare
ca şi în zori de zi
Când nu te poţi abţine
şi nu mă pot opri
Să ne gândim că-i noapte
şi este lună plină.

miercuri, 11 februarie 2015

Într-un cumva, noi...

Eu ştiu de tine şi tu ştii de mine,
Dar n-a fost incă timpul să ne ştim,
Mă-ntrebi de multe ori dacă mi-e bine,
Te-ntreb, mai rar, de timpul ce-l trăim...

Te ştiu din toate câte-mi eşti simţire,
Mă ştii din timpul ce ne-a tot trecut,
Te simt ca pe-o poveste de iubire
Ce încă n-a avut un început.

Eu ştiu de tine şi tu ştii de mine,
Câte puţin, în nici un caz nimic,
Acum doar ne-ntrebăm de va fi bine,
Şi daca viaţa nu-i un loz în plic.

Te ştiu din prea puţinele cuvinte,
Mă ştii din cele ce le spun prin scris,
Te simt ca fiind un drum spre înainte
Ce, împreună fiind, ne e promis.

Eu ştiu de tine şi tu ştii de mine
Fără să ştim că am făcut un pas,
Şi te întreb de ce nu îţi e bine,
De ce mai faci pe drum inc-un popas?

Te ştiu din fapte fără amănunte,
Mă ştii prin toate câte le doreşti,
Te simt privindu-mi tâmplele cărunte
Pierdută-n gândul ce mereu îmi eşti...

marți, 10 februarie 2015

Cu tine, normal

Ca într-o realitate a prezentului,
viitorul realităţii...
Loredanei Dănoiu
În ochii tăi nu-i loc de înserare
Şi nici de timp trecut fără motiv...
Ţi-i văd din lunga mea îndepărtare
Trezindu-mă din somnu-mi primitiv:
Cu tine n-aş putea să uit că viaţa
Începe-n prag şi se termină-n prag,
Că dai culoare zilei dimineaţa
Ca seara să-mi am drum, grăbit, cu drag!

În vorba ta nu-ncape supărarea
Şi nici reproşul plin de-mpotriviri,
Eu ţi-o aud, oricâtă-i depărtarea
Ce-mi dă simţirea grelei istoviri.
Cu tine-aş învăţa să trec prin ape
Când vin, prin ploi, în val nimicitor,
Ca totdeauna să te simt aproape
Să uit să mor când dat ar fi să mor.

În fapte nu-ţi ai timp de îndoială
Şi nici de mult prea multe întrebări...
Mă cheamă visul... Pasul cu sfială
Se vrea mergând urmându-te-n chemări.
Cu tine viaţa n-are cum să fie
Fără urmări ca înţeles real,
Îmi eşti firescul strop de apă vie,
Ce-mi pune viaţa pe făgaş normal.

miercuri, 28 ianuarie 2015

Alchimie

Ne-am căutat prin lumi necunoscute,
Nenumărat de multe vieți la rând
Făcut-am vrute şi-am făcut nevrute
Dar ne-am păstrat al întâlnirii gând.

Povestea noastră vie va rămâne,
Chiar dacă-ar fi târâtă în noroi,
Nici moartea nu e-n stare să amâne
Zvâcnirea-mpreunării dintre noi.

Tac şi tot tac... În piept îmi simt tăcerea,
Şi aşteptarea arde fără fum,
E candelă ce-așteaptă învierea,
Să poată lumina întregul drum.

Ţi-e dragostea nestinsă torţă vie,
Să-ţi poţi avea firescul drept suprem
Şi totodată sfântă datorie,
Nicicum o simplă mergere-n tandem.

Şi nu va fi putere să oprească
O cale de speranţe şi avânt,
Clepsidrele de timp să le golească,
Ori împlinirea unui legământ.

Noi vom învinge timpul, depăşind
Hotare dintre vis şi fantezie,
Şi-mpreunaţi, cu bună ştiinţă fiind,
Ne va uni a vieţii alchimie.

marți, 20 ianuarie 2015

Trăitor prin viitor

Stau împietrit la margini de tăcere,
Privirea-i prinsă într-un gând hoinar,
Ţi-e gustul ca şi mustul, dulce-amar,
Şi-ţi e sărutul fagure de miere...

Pecetea vieții-mi este semn pe frunte
Şi uneori motiv de gând pustiu,
Când mă îndemn să cred că-i prea târziu
Să văd detaliul faptelor mărunte.

Dar mi-e dorinţa mare, tot mai mare,
Cea care-şi face vad înspre cuvânt,
Şi sub alt cer, şi pe un alt pământ,
Trăiesc o amintire viitoare.

Te laşi văzută-n vis de lună plină
Şi auzită-n susur de izvor,
Şi te-ntrupezi în văzul tuturor
În orice zi care îmi e senină.

Stau în genunchi s-aşteapte îndurare
Greşeli ce-au fost ori cele de acum,
Ştiindu-te deja venind pe drum
Văzându-mă, pe drum, în aşteptare.

Am amintiri din fapte ce-or să fie,
Îmi amintesc tot ce va fi făcut,
Acum îţi sunt, tu spui, necunoscut,
Dar mă păstrezi în gând cu bucurie.

Tăcerii-i spun, în taină, cu sfială,
Mai rar direct, continuu metaforic,
Că şi-n tristeţea mea sunt euforic,
Şi nu-i mai dau motive de tocmeală.

luni, 12 ianuarie 2015

Colind de altă sărbătoare

Se-apropie o altă sărbătoare,
Ce, vreau, nu vreau, mă face a zâmbi,
Că tu, făceai cu-al iernii ger prinsoare
Spre a-l convinge în a se-mblânzi.

În amintiri stau fapte... Şi-n poveste
Îşi fac înnoitorul rost simţit,
Venind, prin vise, să ne dea de veste
Că doar trecutul a îmbătrânit.

E timpul de a fi sărbătorită,
Pe-acelaşi mal al apei, îngheţat,
Ziua în care mi te-ai vrut dorită,
Şi prin dorinţe toate au urmat.

Atunci clepsidre s-au oprit vrăjite,
Au tras, oprind, şi valul într-un mal,
Şi-au adormit, spunând că-s obosite,
Ca timp s-avem, trăind atemporal.

De-atunci trecut-a timp... El nu regretă,
Numind ceva tardiv sau prea grăbit,
Dar sărbătoarea tot ne-o mai repetă,
Ca să ne-avem un gând neînvechit.

Prin căutări, în fapte și speranțe,
Reîntregind conturul unui pas,
Noi suntem semnul unei cutezanțe,
Care mereu acceaşi ne-a rămas.

duminică, 4 ianuarie 2015

Cândva, curând

Am scris un vers şi l-am simţit că doare,
Venea cu amintiri din viitor,
Se coborau pe razele de soare
Dându-mi motiv să simt că îmi e dor...

Păşesc în gol, absenţa îmi ucide
Privirea ce se pierde în văzduh,
Cuvintele mi s-ar părea stupide
De-ar fi să scriu, lipsite fiind de duh.

Când eşti departe nu prea îmi rămâne
Decât un drum spre orizontul mut,
Cu pas bizar și fără nici un mâine,
Înaintând absurd înspre trecut.

Cuvântul, azi, măsoară depărtarea
Şi timpul ce se pierde, rătăcind,
De-aceea tac, dar îţi ascult chrmarea
Şi te aştept, ştiindu-te venind.

Pe alte drumuri n-am plecat vreodată,
În fiecare gând te-am aşteptat,
Povestea ne va fi adevărată
Cum azi ne este tot ce s-a-ntâmplat.

Versul e scris şi scris e să rămână
Brodat cu fir de gând pe-un colţ de cer,
Îl vom citi ţinându-ne de mână
Seduşi de-al vieţii, neuitat, mister.