Altfel, altceva

Câteodată spun: "A fost să fie",
O vorbă ce mă-ntreb de are rost,
Acum când ştiu că, tot ceea ce-a fost,
Îşi are sens doar ca filozofie.

Şi astfel am cuvinte explicite,
Pe care uneori le şi repet,
Pentru-ntămplări şi fapte implicite
Ce par a fi umbrite de regret.

Ca alfa si omega, eu cu tine,
Bizarerii în sens complementar,
Ne punem întrebări dacă e bine
Că dăm iubirii rol de minutar.

Un şir de veacuri... o eternitate
Nu ne ajung la câte-avem de spus,
Firească ni-i normala simplitate,
Că ne iubim și asta-i mai presus...

Opinii noi ascult, dar nu contează,
Trăirile nu-s un concept abstract,
Noaptea de zi nu se delimiteaza,
Iar dragostea e-o stare, nu un act.

În mine eşti un vers de poezie
Și-ţi pui emblema-n orișice poem,
Eu azi trăiesc nu prin filozofie,
Ci reînvăţ trăirea în tandem.

Dar tot îmi spun că tot ce-a fost odată
“A fost să fie” şi aşa a fost,
Un fel de întâmplare cam ciudată
Care ştia că are totuşi rost...

Că tu mă ştii...

Tu încă mă întrebi prin care lume
Mi-am construit, aşa pentru-nceput,
Un univers ce într-un chip anume
Nu-şi are amintirile-n trecut.

Încă mai vrei să ştii de ce-n cuvinte
Mă-mpiedic şi un alt vocabular
Scot la iveală şi-mi aduc aminte,
Cum e să nu-ţi pui vorbelor hotar.

Oricât trudit-am să aduc lumina,
În slujba ei cuvântul scris l-am pus,
Dar încă iau asupră-mi toată vina
Că nu ţi-am spus tot ce aveam de spus.

Sunt zile-n care n-am motiv de frică,
Şi mi le vreau mereu şi tot mereu,
Când ochii, prin privire, se ridică,
La Cer, şi cer culori din curcubeu...

Să te pictez pe sânii goi, pe față,
Pe şoduri cu un vers să mă semnez,
Şi-n profunzimi, nu doar la suprafaţă,
Să mă cuprinzi, fiindu-ţi viaţa crez.

Să uit de dogme şi de cele sfinte...
Dar când atâtea nopți le am pustii,
Îmi este teamă că n-am fost cuminte
Și ai să-mi spui că prea puţin mă ştii...

Cândva şi-acum

De-atâtea ori iubit-am,

ca orice om de rând

Şi se simţea dorinţa

în fiecare gând,

Am ocrotit-o tainic

cu palmele-mi căuş,

Ea îmi era vioară,

eu mă simţeam arcuş.

De multe ori, o noapte,

îndrăgostit am fost,

Şi am jurat credinţă,

voind a-i da un rost,

În ziua următoare

se-nfiripa alt vis...

Mi-era ştiut că-n viaţă

nimic nu-i interzis.

Acum, eu, cel de astăzi,

iubesc pasional,

Chiar dacă îmi spun unii

că nu-i deloc normal,

Nu-mi mai ascund iubirea

de cel iscoditor,

O las a fi ştiută

de văzul tuturor.

Acum sunt mai statornic

și ştiu trăi deplin

A clipei dăruire,

al şoaptelor suspin,

În ritmul ce-l vrea viaţa

fac paşii ce-mi sunt daţi

Şi nu-i mai bat pe praguri,

îi las nevinovaţi.

Eşti visul...

Te-am căutat prin nopţi târzii şi reci,
Mă aşteptam prin vise să îmi vii,
Să-mi luminezi trăirile pustii,
Să fii a mea, nicicând să nu mai pleci.

Te-am aşteptat în veri ce, secetoase,
Pe inimă şi-au aşternut arsura,
Şi-am devenit totuna cu cenzura
Trăirilor cu rosturi luminoase.

Știut-am totdeauna că exişti
Şi am crezut în aşteptarea mea,
Că într-o zi va răsări o stea
Ce lumina-va visul celor trişti.

Mi-erai un vis şi îmi erai simţire,
Lumină-n noapte, călăuzitoare,
De viaţa nouă, nouă născătoare,
Drum înspre vremuri noi, de implinire.

Azi, te-am găsit, ai zâmbet cristalin...
Şi-mi eşti prin tot firescul omenesc
Dorinţa de-a uita să-mbătrânesc...
Ești visul meu, la tine mă închin!

Dorinţă de privire

Când chipul ţi-l privesc, sub clar de lună,
Și-ți văd piciorul scos din așternut,
Mă simt un eşuat, prins de furtună,
Trăind cu dorul altui început.

Să urc, spre cer, potecile alpine,
Şi să cobor din munte-nspre abis,
Să mă scufund cât mai adânc, în tine,
Așa cum mi se poate doar în vis.

Ca să decopăr, când se lasă noaptea,
Tot adevărul marelui mister,
Şi să-mi închini, de-a pururea cetatea
În care să rămân prizonier.

Când bate-n geam, cu degete de ceaţă,
A vieţii toamnă, întrebând de noi,
Ne va găsi mult doritori de viaţă
Şi va pleca, uitând de amândoi.

Tu mă vei vrea plătind la praguri vamă
Ca dăruirii să îţi dai motiv,
Şi să te laşi în seamă-mi, fără teamă,
Oricum mi-ai fi instinctul primitiv.

Pe coapse lunecând, simţindu-mi mâna,
Lăsând sub pieptu-mi sânii mari, rotunzi,
Că ţi-i voi dezveli-ţi va fi tot una,
Nu vei mai vrea nici tu să îi ascunzi.

Când te privesc, ştiind povestea toată,
Că îţi voi fi şi-nvingător şi-nvins,
Firesc, mai vreau să văd, încă odată,
La tine-n pântec foc al vieţii-aprins.

Fără întrebări

Nu te întreb, când ochii-ţi se aprind,
Şi dau lumini, ca şi cărbunii-n vatră,
Ce fantezii renasc şi te cuprind,
Sau ce ascunzi sub sâni şi par de piatră.

Nici când te iau în braţe pe-nserat
Şi-n jurul meu te-ncolăceşti alene,
Nu mai găsesc nimic de întrebat,
Mă las prizonier închis sub gene.

Îmi spui că mai dorită ca acum
Să mai fi fost nu îţi aduci aminte,
Chiar dacă greu ne este mersul drum
Ce nu se-abate din spre înainte.

Te simt mereu, mereu arzând mocnit,
Noaptea, în joacă, înflăcărătoare...
Ești focul viu, nicicum de domolit,
De nu dă nopţii forme şi culoare.

Din vis am așteptat să te cobori,
Să-mi fii oprire drumului spre moarte,
Să gust din sânul tău, plin de fiori
Şi-mpreunaţi să mergem mai departe.

Te-am aşteptat să împărțim la doi,
Acele nopţi ce-s parcă o poveste
În care noi ne regăsim pe noi,
Trăind minunini ce vin fără de veste.

Nu te întreb, dar ochii ţii privesc...
Şi-n zori, visând, îţi spun că te iubesc...

Cu tine, acasă

Viaţa cu tine-mi este un veşmânt
Pe care-l port şi de nimic nu-mi pasă.
Şi chiar dacă nu-ţi spun nici un cuvânt,
Te ţin în braţe, şi mă simt acasă.

Nu vreau să-ncerci absurdul să-l conjugi,
Vreau doar prezentul din aceste clipe...
Eu sunt vârtejul unei centrifugi
Şi tot separ trăiri stereotipe...

Trăim această noapte ca şi cum,
Ziua de mâine nici nu mai există,
Te-ating şi-ţi simt mirosul de parfum
Şi nerăbdarea-mi abia mai rezistă.

Eu nu mai am trecut, doar viitor
Ştiindu-ţi paşii tăi de-ai mei aproape,
Şi mă descopăr ca învingător
Când cu obrazu-ţi simt lacrimi pe pleoape.

Te laşi căzând, în zori şi-n asfinţit
În clipe de trăiri ce nu au moarte,
Prin care-mi e prezentul infinit
Ce-arătă drumul ca ducând departe.

Acasă e oriunde, amândoi,
Suntem un singur gând şi o trăire,
Când ceasurile lumii, pentru noi,
Oprite fiind, ne sunt doar amintire.