Eşti dezbracată, nu porţi verighetă,
Şi eşti aşa frumoasă şi cochetă
Şi ştiu că vei rămâne tot aşa...
Te ascunzi de lume să nu vadă
Că trec anii însă nu îţi pasă,
Mie mi te-arăţi tot mai frumoasă,
Te vânez mereu, mereu mi-eşti pradă.
Vântul te aduce înspre mine,
Şi la fel, ca altădată, viaţa,
Ne uneşte gândul dimineaţa,
Şi-mpărţim, mereu, ce-i rău sau bine.
Au trecut atâţia ani şi, iată,
Timpul numai mie-mi dă dreptate,
Trupul tău e plin de voluptate,
Tu, la fel de neastâmpărată.
Verigheta-ţi scoţi şi-o ţii în mână
Pentru noi, ştim bine,-i o podoabă
E un semn de cândva când, în grabă,
Mi te-ai dat, şi-aşa o să rămână.
Vin spre tine, îţi tot simt dorinţa
Ce-i şi-acum la fel ca prima dată,
Şi, deşi-i tot timpul repetată
Mi te dai mereu cu toată fiinţa.
Mulţi nu cred şi nici nu vor să creadă,
Spun că eşti o fire prea ascunsă,
Şi o mare taină nepătrunsă
Ce prin sine-şi este şi dovadă.
Oricum, oriunde, tu în faţa mea
Eşti dezbrăcată, n-ai nici verighetă,
Eşti tu, mereu frumoasă şi cochetă
Orice ar fi, n-ai să te poţi schimba.
