În gând mi-eşti lavă

În gândul meu eşti încă lavă,
Incandescenţa-ţi umple trupul...
Prin zvârcolirea ta suavă
Ţi-ai incrustat în mine chipul.

Cuvintele-mi sunt prea sărace,
Doar nişte umbre între ziduri,
Dar mă apasă, nu-mi dau pace,
Privirea-mi simt plină de riduri.

Şi fuge, fuge mai departe
Spre depărtări ce mă tot cheamă,
Ca saltimbancul, râd de moarte
Nimic nu simt să iau în seamă.

Te regăsesc în orice formă
Până şi-n vorba-mi dau de tine,
Secunda-mi pare că-i enormă
Acum departe fiind de mine.

Din punct fac linii paralele,
Contaminandu-mi universul,
Uitându-mi visele rebele
Ce tot mai greu mi-ar face mersul.

În gândul meu eşti încă lavă,
Incandescentă-mi umpli trupul,
Prin zbaterea-ţi, la fel, suavă,
În tine-mi porţi, de-a pururi, chipul...

Clipă de-adevăr

În clipa-aceasta mi-aș dori să fim,
Doar noi, uniţi în faptă și trăire,
Și, ca urmare, numai o simţire,
Prin care tot mereu să ne dorim.

Să fim, în noapte, numai noi şi-un pat,
Să pot să-ţi aflu gustul pe-ndelete,
Iar tu, șoptit, să-mi spui că-o să te-mbete,
Credința că-mplinirii te-ai redat.

Şi pântecu-ți va deveni altar
La care îngeri vin să se închine,
În care loc va fi doar pentru mine,
Uitând de teama trecerii-n zadar.

Să fim, luminii, numai noi, oricând,
Să-mi las privirea ochii să-ţi privească,
Când îţi va fi dorinţa omenească
Dezrobitor motiv de-al faptei gând.

Să-ţi strâng în palmă zbaterea din sâni,
Când vrutu-ţi sunt, simţindu-te femeie,
Spunându-mi despre-a Cerurilor cheie,
Un mare adevăr ce-l tot îngâni...

Ca să-i rămânem clipei veșnic “noi”,
Fiind cu tine, fiind al tău, în tine,
Dorinţă vei avea, cum e și-n mine,
Să fim din nou, în noapte, amândoi.

Îmi eşti, îţi sunt...

Dorinţă-ţi sunt, şi tu îmi eşti dorinţă,
Te vrei a mea, al tău mă vreau a fi,
Ne suntem adevăruri şi credinţă,
Fără de noi, noi nu putem trăi.

Mă cauţi tu şi caut înspre tine,
Aştepţi să-mi fii, şi te aştept să-ţi fiu,
Ne suntem tot ce peste veci rămâne,
Fără de noi, ni-i viaţa un sicriu.

Trăire-ţi sunt, şi-mi eşti mereu trăire,
Te simţi a-mi fi, şi simt că ţie-ţi sunt,
Ne suntem, împreună, împlinire,
Fără de noi am fi doar frunze-n vânt.

Speranţă-ţi sunt şi ştii că-mi eşti speranţă,
Visezi că-mi eşti şi, că îţi sunt, visez,
Ne suntem un îndemn de cutezanţă,
Fără de noi ne-am pierde orice crez.

Îmi eşti dorinţă şi îţi sunt trăire,
Aştept să-ţi fiu şi simţi că ai să-mi fii,
Ca unul fiind, prin omeneasca fire,
Cu noi, prin noi, în veci şi în vecii.

Îmi eşti chemare şi îţi sunt speranţă,
Vreau să îţi fiu şi te visezi că-mi eşti,
Ca unul fiind, a lumilor instanţă,
Ne-a pus alături prin simţiri fireşti,

Trăiri ne suntem şi-ntru tot, dorinţă,
Ne căutăm şi ne avem şi-n vis,
Că fi-vom, ni-i îndemn şi ni-i credinţă,
Pe drumul ce-ntâmplarea l-a deschis.

Văzându-te, necunoscută

Nu te cunosc... dar ştiu că eşti frumoasă,
Şi ştiu că-n gânduri eşti un om frumos,
Ştiu că eşti om şi viaţa te apasă,
În vis te văd, mergând mereu pe jos.

Mi te doreşte visul şi te cheamă
Spre nemurirea ce, prin tine eşti,
Nu am cuvinte, însă nu mi-e teamă
Să-ţi spun, şoptit, că te întinereşti.

Mă las sedus de bobul de zăbavă
Ce-mi lasă timp de, cândva, a te şti,
Să pot să beau paharul cu otravă
Şi să nu mor, măcar încă o zi.

Nu te cunosc... dar ştiu că eşti frumoasă,
Şi ştiu că te doreşti trăind frumos,
Singuratatea ştiu că te apasă
Şi pasii ţi-i aud, mergând pe jos.

Mi te aşteaptă-a zilei primă şoaptă
Să îţi asculte-ntâiul gând senin,
Şi să-ţi mângaie-ntâiul gând de faptă
Ce mi te-arată toată, pe deplin.

Mă las cuprins de marea ta dorinţă
De-a fi a faptei gândul care eşti,
De-a-ţi dărui întreaga ta fiinţă
Trăirii-n toate ce ne sunt fireşti.

Nu te cunosc, dar ştiu că eşti frumoasă,
Ştiu ca va fi s-avem un drum frumos,
Speranţei mele îi vei fi miresă,
Ne-avem ca drum, prin soartă-ne, pe jos...

Ademenitoare cerere

Iubito, îmi promiţi că eşti cuminte,
Că nu-mi mai fierbi dorinţa la foc mic,
Şi nu mă laşi prea mult să mă complic
Simţindu-ţi graba ca fiind fierbinte?

Prea mult îţi cer... Cerinţa-i hazardată,
Te văd păşind spre mine elegant
Şi-ţi este mersul mult prea incitant,
Deşi te-arăţi ca foarte supărată.

Sub sânii tari ca două mere coapte.
Ascunzi un gând, puţin mai îndrăzneţ,
Şi ştiu că tu nu pui un mare preţ
Pe liniştea promisă peste noapte.

N-am cum să cred că poţi să stai cuminte
Când ochii-mi te privesc mereu flămânzi,
Şi se opresc pe sânii tăi rotunzi,
Ca să te lase fără de veştminte...

Îmi e ştiut că eşti ca o văpaie,
Ce arde fierul pân' la roşu-ncins
Şi-aprinde foc ce nu se lasă stins,
Chiar dacă stă o noapte-ntreagă-n ploaie.

Tot între coapse mâna-mi nimereşte,
Fruntea resimte zvâcnetu-ţi din piept,
Să fim cuminţi acum nu ar fi drept...
Covorul moale mă ademeneşte...

Şi uit ce ţi-am cerut, ca-ntotdeauna,
Ştiind că-mi ceri să nu mă mai opresc,
Până în zori, când, obosită, luna,
Va adormi în patul ei ceresc.

Prezenţi prezentului

Te voi răpi, în margine de seară
Ca să te duc la polul îngheţat,
Şi să trăim, în doi, o primăvară
În care să nu ştim c-am îngheţat.

Să ne plimbăm în sănii îmblănite
Şi trase de doi cai cu pas de foc,
Striviţi între dorinţe şi ispite,
Mereu în drum spre un hotar de foc.

Să fim mereu a lumii mărginire
Să fim mereu, mereu un început
Şi să ne trecem viaţa în iubire
Chiar de va fi să fim mereu trecut!

Într-un târziu, când toate-or să se treacă,
să revenim la cei ce ne-au ştiut
Să-i învăţăm că sabia în teacă
E semn de gând mereu înfăptuit.

Redevenind prezenţi mereu în toate,
Vom fi un tot, cu vorbe şi accent,
Ca lumea să-nţeleagă că se poate
Trăi firesc înntr-un firesc prezent.

Scrisoare scurtă

M-am aşezat, cuminte, să îţi scriu,
Să ştii că iar am renăscut în mine,
Că patima din vise tot n-o ştiu,
Ştiu doar că-mi este tot mai dor de tine.

Nu îmi mai las speranţele în vis,
Şi nu mai spun că toamna-mi e târzie,
Că mult prea multe porţi mi s-au închis,
Că iarna o să fie cenuşie...

Mă doare dorul pajiştii cu flori,
Şi depărtarea ta mereu mă doare,
Mă simt senin şi-aştept ai zilei zori,
Să văd, din nou, cum soarele răsare.

Un vis ce-l am, dar încă-i nevisat,
Care te-aşteaptă, vis voind să fie,
O lacrimă rebelă mi-a furat,
Dându-mi motiv de-aţi scrie, iarăşi, ţie.

Şi-am scris să ştii, ştiind că vestea zboară,
Că-s suferind de... altă primăvară!