Ne-avem ca drumuri şi ne suntem drumul,
Şi tot pe drumuri suntem, dar trăim,
Focuri ne-au ars, ne reclădim din scrumul
Ce ne tot dă puteri să ne iubim.
Ni-i drumul ca hotar indubitabil
Pus între ce va fi şi ce a fost,
Cuţit ce taie, iremediabil,
Orice alt drum ce-ar fi fără de rost.
Din visul nopţii ne trezeşte visul
În care ne vedem ca fiind reali,
Că, refuzând cu totul compromisul,
Ne-am stat aproape şi-am rămas loiali.
Ne regăsim mereu în viitorul
Spre care paşii merg neabătut,
În care tu mă vrei nemuritorul
Ce nu plăteşte timpului tribut.
Şi tot pe drumuri suntem şi ni-i drumul
Cununa ce va fi să o purtăm
Când se va arde-n foc până şi scrumul
Ce nu ne lasă liberi s-alergăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu