De-aş mai avea doar câteva cuvinte,
Cu ele-aş încerca să demonstrez,
Că n-am uitat, că îmi aduc aminte,
Că-mi eşti, nu doar dorinţă, ci şi crez.
Te tot privesc când mâna-mi te alintă
Şi sânii-ţi saltă, intuind destinul,
Ce nu mai lasă timpul să ne mintă,
Pecetluind, prin trecere, declinul.
Când vorba-ţi fermecată mă îmbată,
Şi-n jurul meu lumini se-adună-n roi,
Nu mai există loc pentru erată...
Totu-i fierbinte şi fierbinţi şi noi.
Nu ne rămâne timp de explicaţii,
Cuvintele se-mpiedică şi tac,
Trecând la fapte, fără conotaţii,
Ne suntem drog şi, întru totul, leac.
În tine mă păstrezi să ai dovadă
Că împotriva vieţii nu ai stat,
Chiar dacă nimeni n-a putut să vadă
Mai mult decât, să vadă, ai lăsat.
Şi-aşa, mereu, în fiecare seară,
Când, din priviri, îmi spui ce îţi doreşti,
Răscumpărăm un strop de primăvară,
Redându-ne trăirii omeneşti.
Direct, normal, şi fără conotaţii,
Trăirile sunt clare explicaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu